Strategia Naţională pentru Competitivitate (SNC) reprezintă un document strategic al Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului, elaborat prin consultări atât cu mediul privat, cât şi cu ministerele de linie (în special cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), pentru corelarea intervenţiilor dedicate competitivităţii, având în vedere domeniile naţionale de excelenţă, inclusiv din perspectiva dimensiunii teritoriale şi a dezvoltării rurale, a dezvoltării pieței muncii și factorului uman.

Strategia Naţională pentru Competitivitate izvorăşte din dezideratul de a construi pe baze strategice un viitor mai bun pentru economia românească şi pentru români în general. Prin viziunea, priorităţile şi obiectivele propuse, acest document strategic oferă o soluţie pentru dezvoltarea economică în România pe termen scurt şi mediu, soluţie care să permită depăşirea obstacolului de a valorifica un potenţial competitiv recunoscut pe piaţă, dar incomplet pus în valoare pentru a crea valoare adăugată şi prosperitate sau ceea ce se mai numeşte „capcana ţărilor cu venituri medii”. Succesul Strategiei va putea fi validat dacă România se va afla în poziţia de a se poziţiona competitiv foarte aproape de sau chiar în grupul ţărilor avansate la orizontul 2020.

Strategia reprezintă un document de politică publică în domeniul competitivităţii care este structurat în următoarele secţiuni principale:

  • Contextul competitiv al economiei României, în cadrul căruia sunt analizate provocările la care această Strategie va încerca să răspundă, în principal în perioada 2015-2020;
  • Definirea viziunii şi priorităţilor Strategiei, împreună cu obiectivele pentru realizarea acestora.
  • Operaţionalizarea Strategiei prin definirea direcţiilor de acţiune şi a rezultatelor aşteptate împreună cu indicatorii de măsurare, a implicaţiilor bugetare şi juridice, a procedurilor de monitorizare şi evaluare, a sarcinilor instituţiilor implicate în procesul de implementare.

Acest document descrie mai multe priorități strategice pentru a crește competitivitatea în România. Unul dintre acestea este Prioritatea 3: Sprijinirea factorilor și serviciilor suport.

În comparaţie cu restul statelor din Uniunea Europeană, România prezintă decalaje importante de competitivitate. Competitivitatea unei ţări în atragerea de investiţii depinde, în general, de mai mulţi factori, care în cazul României, reprezintă motivele acestei rămâneri în urmă. Guvernul poate sprijini sectorul privat, prin politici de susținere IT&C, educarea și formarea unei forțe de muncă calificate, sprijinirea cercetării și dezvoltării etc. În urma analizei contextului competitiv României şi al regiunilor de dezvoltare, în special, realizată în prima parte a documentului, se poate observa o serie de dezavantaje în ceea ce priveşte factorii cu influenţă asupra competitivităţii. De exemplu, competenţele şi educaţia reprezintă calităţi cheie ale forţei de muncă şi pot determina atractivitatea unei pieţe, iar România prezintă încă dezavantaje în ceea ce priveşte acest aspect: competenţe neadecvate pe piaţa muncii, scăderea ponderii persoanelor cu calificare înaltă în totalul de populaţie, nivel scăzut de alfabetizare informatică, fenomenul de “brain drain” – emigrarea populaţiei cu înaltă calificare, crearea masei critice a IMM-urilor care reprezintă motorul competitivităţii etc.

Pe pagina 28 a documentului se relatează direcțiile de acțiune și indicatorii țintă, de unde cele relevante sunt:

Priorități Direcții de acțiune Rezultate așteptate (ținte)
3: Sprijinirea factorilor şi serviciilor suport Resurse umane şi educaţie: îmbunătăţirea calităţii sistemului de educaţie şi formare astfel încât să asigure corelarea cu piaţa muncii. Progres în direcţia plasării României cel puţin la jumătatea ierarhiei în testele PISA. Un nivel al ratei tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează un program de educație sau formare profesională (NEET), apropiat de media înregistrată la nivelul UE (12%). Îndeplinirea ţintei naţionale privind părăsirea timpurie a şcolii (11,3% de la 17,4% în 2012). Oferta educaţională bazată pe TIC să reprezinte cel puţin 30% din programele educaţionale obligatorii la nivel naţional şi cel puţin 50% în zonele de locuire vulnerabilă.

O parte din Prioritatea 3: Sprijinirea factorilor și serviciilor suport, așa cum se vede în tabelul de mai sus, se referă la resursele umane și educație, adică la îmbunătățirea sistemului educațional din România astfel încât acesta să asigure o tranziție cât mai ușoară pe piața muncii, așadar contribuind la încadrarea tinerilor pe piața muncii cât mai corespunzătoare. Această tranziție se poate realiza prin crearea unor competențe transversale, care pot fi dobândite prin programe de practică care ajută la încadrarea persoanelor pe piața muncii, le ajută în a-și forma o idee cum funcționează companiile de pe piața muncii și ce cerințe au acestea, iar având toate aceste informații, ei vor putea să se adapteze și să se dezvolte personal în funcție de aceste informații și cerințe. Pe de altă parte aceste programe de practică ajută și angajatorii în a vedea tinerii din ziua de azi ce competențe dobândite au după terminarea studiilor universitare, și cum ar putea și ei să se adapteze la situația lor actuală, să îi ajute în a se dezvolta pe plan profesional sau să regândească competențele cerute pentru un loc de muncă.

Pentru a aduce sugestii, completări și întrebări acestui document, te rugăm accesează acest link, unde poți plasa comentarii pe secțiunea care te interesează în mod specific.